Adolescența este definită de conceptul de , termen introdus de Erik Erikson . Este perioada în care individul încearcă să răspundă la întrebarea „Cine sunt eu?”.

Această fază este marcată de stabilitate relativă și de asumarea rolurilor sociale (carieră, parteneriate pe termen lung).

Ultimul stadiu se concentrează pe reflecția asupra propriei vieți.

Persoanele care privesc înapoi cu satisfacție ating integritatea. Cei care văd doar oportunități pierdute pot experimenta regrete profunde și disperare în fața sfârșitului vieții.

Se manifestă prin fenomenul „publicului imaginar” (senzația că toți îi urmăresc) și „fabulă personală” (convingerea că experiențele lor sunt unice și că sunt invulnerabili).

Adulții simt nevoia de a lăsa ceva în urmă (prin creșterea copiilor, mentorat sau realizări profesionale). Stagnarea apare atunci când individul simte că nu a contribuit cu nimic valoros la societate.

Conform lui Jean Piaget , adolescenții intră în stadiul operațiilor formale . Ei dezvoltă capacitatea de a gândi abstract, de a formula ipoteze și de a analiza concepte etice sau politice complexe.