A învățat că foamea, oboseala și bunătatea cântăresc mai mult decât orice reflexie.
„Acum mă vezi?” a întrebat el cu blândețe, nu din dorința de a fi admirat, ci din dorința de a fi prezent. PrinИ›ul prea frumos
A vegheat lanurile de grâu ale unei văduve, alungând păsările însetate. A învățat că foamea, oboseala și bunătatea cântăresc
A fost odată ca niciodată un prinț pe nume Alaric, căruia poporul îi spunea „Prințul Prea Frumos”. Chipul lui era sculptat parcă din lumină, iar ochii îi străluceau ca safirele sub soarele amiezii. De cum se trezea, Alaric își petrecea ore întregi în fața oglinzilor de cristal din palat, admirându-și perfecțiunea. A fost odată ca niciodată un prinț pe
A ajutat un bătrân tâmplar să ridice bârne grele, deși mâinile lui fine s-au umplut de bătături.
Zâna a zâmbit. Blestemul s-a rupt, dar Alaric nu mai era cel de dinainte. Chipul lui era la fel de frumos, dar ochii îi străluceau acum de o lumină caldă, venită din interior. S-a întors la palat nu ca un exponat, ci ca un lider care știa că , nu ceea ce porți pe chip.
Disperat, Alaric a fugit din palat. Timp de un an, a rătăcit prin sate, nevăzut de nimeni. A început să asculte poveștile oamenilor: