Un comandant trebuie să înțeleagă importanța diplomației publice și a operațiilor în rețelele de calculatoare, deoarece succesul pe câmpul de luptă poate fi anulat de o pierdere în spațiul mediatic.
Războiul modern este adesea un „război limitat”. Comandantul nu mai urmărește anihilarea totală, ci atingerea unor obiective politice precise cu un minim de daune colaterale.
Comandantul modern este o sinteză între tehnocrat, diplomat și luptător. Deși forțele și mijloacele s-au schimbat, „elementele esențiale” identificate de Mareșalul Alexandru Averescu—personalul, materialul și terenul—rămân valabile, însă sunt acum amplificate de dimensiunea cibernetică și informațională. În final, victoria depinde de capacitatea comandantului de a transforma datele brute în acțiune decisivă sub presiune extremă.
Dacă un manager civil se concentrează pe profit, comandantul se concentrează exclusiv pe misiune, adesea în condiții în care riscul suprem este viața subordonaților.
Comandantul utilizează astăzi tehnologii informaționale pentru a crea o imagine operațională comună, facilitând o mobilitate crescută în luarea deciziilor.
În organizațiile militare moderne, s-a produs o tranziție de la managementul clasic la .
Spre deosebire de trecut, unde principala problemă era lipsa informațiilor, comandantul modern se confruntă cu un „zgomot” informațional masiv.